I******* V*******
InculpatTermen preschimbat la data de 11.01.2023
Rezolutie din 10.01.2023În baza art. 336 alin. (1) C. pen, raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamna pe inculpatul IORDACHE VALERICĂ la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore în prezenta cauză, de la data de 11.10.2021 la data de 12.10.2021. În baza art. 91 alin. (1), dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 3 (trei) ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, conform art. 92 alin. (1) C. pen., şi care, potrivit art. 92 alin. (2) C. pen., se calculeaza de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obliga pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; c) să anunţe Serviciul de Probaţiune Iaşi, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Iaşi schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Iaşi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze cel puţin un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., obliga pe inculpat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitaţii pe o perioada de 90 de zile, activitate care se va desfaşura fie în cadrul Consiliului Local Iaşi, Direcţia de Exploatare Patrimoniu, fie în cadrul instituţiilor pe care le gestionează din punct de vedere administrativ, instituţie care va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul când din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la posibilitatea revocarii beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere în caz de savârşire a vreunei infracţiuni ori de nerespectare a masurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege sau a nerespectarii integrale a obligaţiilor civile. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C. civ., cu referire la art. 19 alin. (1) şi 25 alin. (1) C. proc. pen., constată ca nu a existat cosituire de parte civilă în cadrul prezentului proces penal. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 726,20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 426,20 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei cheltuielile judiciare din timpul judecăţii. Un exemplar al prezentei sentinţe penale va fi trimis Serviciului de Probaţiune Iaşi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii către inculpat şi procuror. Pronunţată astăzi, 11.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 68/2023 din 11.01.2023Amână pronunţarea la data de 19.01.2023, cu menţiunea că pronunţarea va avea loc prin punerea acesteia la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2022Amână pronunţarea la data de 08.12.2022, cu menţiunea că pronunţarea va avea loc prin punerea acesteia la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 405 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Amână pronunţarea la data de 10.11.2022, cu menţiunea că când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 13.10.2022, cu menţiunea că pronunţarea va avea loc prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2022Având în vedere faptul că la acest termen se asigură permanenta titularului completului de judecată, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.09.2022, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 27.04.2022