G******* G****** G*****
InculpatÎn temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, cu privire la inculpatul GGG. Condamnă inculpatul GGG pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 480 alin. 4 C.p.p. şi art. 15 din legea 143/2000,la pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedepsele complementare prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b), alin. 2 C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 1 an, executarea urmând să înceapă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 65 alin.1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen.. Condamnă inculpatul GGG pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc în vederea consumului, prev. de art. 4, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 480 alin. 4 C.p.p. şi art. 15 din Legea 143/2000, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 38, al. 1, art. 39, al. 1, lit. b) Cod penal, dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului GGG şi i se va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea (1 lună), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an si 9 luni. În baza 45 alin. 3 Cod penal, se vor aplica inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a) şi b) Cp., în concret interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 1 an, conform art. 68, alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplic. art. 45, alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat care se execută din momentul rămânerii definite a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) c. pen, inculpatul va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială derulată de Serviciul de Probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii comunitare. În baza art. 93, al. 3 c. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria mun. Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. d) Cod procedură penală rap. la art. 112, lit. b) Cod penal, art. 16, al. 1 rap. la art. 17, alin. 1 din Legea 143/2000, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite în activitatea infracţională: dispozitivul de mărunţire tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă Amfetamina şi THC; 2 bancnote în/pe care s-a pus în evidenţă amfetamina şi Cocaină şi un pai în/pe care s-a pus în evidenţă Amfetamină(de la percheziţia domiciliară de la locuinţa inculpatului din 08.10.2020), depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Timiş - SCJSEO cu dovada seria TM-DR /297971 din 25.11.2020. În baza art. 4 şi 7 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul GGG în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul GGG la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către Stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 23.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 574/2021 din 23.09.2021Amână pronun?area ?i redactarea la data de 23.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2021Deliberarea, pronun?area şi redactarea în 17.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.09.2021Amână pronun?area la data de 16.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.08.2021Amână pronun?area la data de 30.08.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.08.2021Amână cauza la data de 13.08.2021, pentru ca inculpatul GGG să se prezinte personal în faţa instanţei.
Incheiere de sedinta din 04.08.2021