B******* B**** C* D** A*** L* A* L*** I******
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B********
PârâtA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** C********
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţă, în sensul că numele reclamantei este “BIŞINICU” şi nu “BIŞNICU”, aşa cum din eroare a fost consemnat. Menţine restul dispoziţiilor. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Constanţa, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, astăzi, 26.10.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea solujţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala 170/2021 din 26.10.2021Admite cererea formulată de reclamanta BIŞNICU BOCEA, în contradictoriu cu pârâta A****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** C********. Anulează decizia nr 1775/01.04.2021 emisă de pârâta AJPIS CONSTANŢA. Obligă pârâta să – i emită reclamantei decizia de recunoa?tere a calită?ii de beneficiar al Decretului – Lege 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, cu toate obliga?iile ce decurg din acest drept. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Definitivă. Pronun?ată, azi, 11.10.2021, în conformitate cu disp. art 402 C.pr. civ, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei.
Hotarare 1647/2021 din 11.10.2021