G****** I**** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 03.11.2021 în dosarul înregistrat sub nr. 920/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpatul GIM, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul GIM şi stabileşte termen de judecată în data de 31.01.2022 pentru când: se citează inculpatul Se emite adresă la IPJ Argeş pentru depunerea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.12.2021