S* E******** D** S* D***
PetentI************* P***** S******* D* U****** I**** D* H******** A* J******** H********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S.C. Eurosport DHS S.A. Deva în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Hunedoara, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria I nr. 0037765 întocmit în data de 27.04.2021, respectiv cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de art. 45 pct.IV lit.i) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Modifică în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria I nr. 0037765 întocmit în data de 27.04.2021, în sensul că, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 45 pct.I lit.d) din Legea nr. 307/2006 şi sancţionată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei aplică amenda de 500 lei. Menţine în rest procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria I nr. 0037765 întocmit în data de 27.04.2021 de către intimatul Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Hunedoara, constatând că suma totală pe care contravenientul este obligat să o achite este de 23.000 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 01.07.2022.
Hotarare 1342/2022 din 01.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 01.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 31.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 10.02.2022îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 30.09.2021