M***** C****** A*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 335 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul M***** C****** A*******, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 3225/25.11.2020 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020, prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 10 luni şi 20 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin.1 şi art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 88 alin. 3 C. pen., revocă amânarea aplicării pedepsei rezultante de 10 luni şi 20 de zile închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 3225/25.11.2020 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020. Repune în individualitatea lor pedepsele componente din cuprinsul sentinţei penale nr. 3225/25.11.2020 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020, respectiv: -8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal; -8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 582 alin. 3 Cod proc.pen. rap. la art. 88 Cod penal, dispune condamnarea inculpatului M***** C****** A******* la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal, respectiv la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal (pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 3225/25.11.2020 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020). În temeiul art. 88 alin. 3 Cod penal rap. la la art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin prezenta, cu cele două pedepse de câte 8 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 3225/25.11.2020 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 15.12.2020, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din restul pedepselor (5 luni şi 10 zile închisoare), stabilind în final, pedeapsa rezultantă de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare, cu executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 400 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, astăzi, 23.11.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3280/2022 din 23.11.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 23.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2022Faţă de lipsa părţii, amână judecarea cauzei la data de 27.09.2022.
Incheiere de sedinta din 21.06.2022