Dosar 3314/114/2021 din 23.12.2021

pretenţii acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3314/114/2021
Data dosar:
23.12.2021
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii acţiune în constatare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2022 la ora 9:00

    Complet: C 9
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C****** O***, invocată de aceasta. Admite acţiunea formulată de reclamanta S* R**** I**** S* – în insolvenţă; in insolvency; en procédure collective, administrator judiciar consorţiul format din EUROSMART IPURL şi EXPERT SPRL şi administratorul special Paliciuc Flavius Radu, în contradictoriu cu pârâtele S* P****** S***** S** şi C****** O***. Constată stingerea prin compensaţie, a datoriilor reciproce ale reclamantei şi pârâtei S* P****** S***** S**, până la concurenţa celei mai mici, respectiv până la concurenţa sumei de 116.984,25 lei, reprezentând datoria reclamantei către pârâtă. Obligă pârâtele, în solidar, la plata sumei de 295.890,05 lei reprezentând debitul rămas de achitat după compensarea datoriilor reciproce, precum şi la dobânda legală aferentă acestuia, de la data scadenţei şi până la data plăţii. Obligă pârâta S* P****** S***** S** la plata contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale. Obligă pârâtele, în solidar, la plata sumei de 13.090 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Tribunalul Buzău sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 Noiembrie 2022.

    Hotarare 689/2022 din 04.11.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 9:30

    Complet: C 9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.10.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 08.09.2022 la ora 10:30

    Complet: C 9
  • Amână cauza

    Pentru citarea martorului cu mandat de aducere, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2022
  • Sedinta din data de 02.06.2022 la ora 10:30

    Complet: C 9
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probei cu înscrisuri si a probei testimoniale cu un martor, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2022
  • Sedinta din data de 19.05.2022 la ora 9:00

    Complet: C 9
  • Amână cauza

    Pentru a se reitera procedura de citare cu pârâtele, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2022
  • Sedinta din data de 12.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C 9
  • Alte soluţii

    Respinge excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar şi lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, invocate de pârâţi. Stabileşte termen la data de 19.05.2022, ora 9, Sala 5, părţile urmând a fi citate. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 12 Aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2022
  • Sedinta din data de 07.04.2022 la ora 9:00

    Complet: C 9
  • Amână pronunţarea

    Amână, la data de 12.04.2022, pronunţarea cu privire la excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar şi lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, invocate de pârâţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.04.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD