Dosar 332/187/2021 din 09.02.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 332/187/2021
Data dosar:
09.02.2021
Instanta:
Judecătoria Beiuș
Departament:
Judecătoria Beiuş
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.06.2021 la ora 10:00

    Complet: COMPLET 5 MIXT
  • Admite cererea

    Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 448/2021, pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosar nr. 332/187/2021, formulată de reclamanta RCS&RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul BORTIŞ AUGUSTIN. Dispune completarea sentinţei civile în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate la valoarea debitului principal, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare emiterii facturilor până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Beiuş. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,23.06.2021.

    Hotararecameraconsiliu759/2021 din 23.06.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 10:00

    Complet: C 4 MIXT STAGIAR
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta RCS&RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul BORTIŞ AUGUSTIN. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.128,81 lei, cu titlu de debit principal neachitat. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 730 lei, reprezentând contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile Samsung A10. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, reprezentând contravaloarea taxei de activare (2x50 lei) şi utilizare reţea Optim Nelimitat (2x250 lei). Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 99,17 lei, reprezentând contravaloarea taxei de reconfigurare internet. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 386,87 lei, reprezentând contravaloarea unui decodor Sd a 60 şi a unui Smartcard a 20 euro. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Beiuş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.04.2021.

    Hotararecameraconsiliu448/2021 din 13.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD