E****** S**
Intimat ReclamantE****** S** -**** A** V******** T**** V*****
Intimat ReclamantP******** S****
Apelant PârâtAdmite excepţia tardivităţii formulării apelului, invocată de intimata – reclamantă societatea EuroAvi S.R.L. şi pe cale de consecinţă: Respinge apelul formulat de societatea Prima Nova S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr.726 pronunţată în data de 31.03.2021 de Judecătoria Călăraşi în dosarul cu nr.3336/202/2020 în contradictoriu cu intimata – reclamantă societatea Euroavi S.R.L., ca tardiv formulat. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.04.2022.
Hotarare 361/2022 din 19.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 19 aprilie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 11 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 11 aprilie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 08 aprilie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 07 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 07 aprilie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 24 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 24 martie 2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022