S***** I*** V*******
ÎnvinuitS***** I*** V******* c* r******** î*
ÎnvinuitAdmite sesizarea formulată de Biroul Executări Penale – Judecătoria Videle. În baza art. 95 C. pen., dispune modificarea conţinutului obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii aplicate intimatului Sofica Ilie-Valentin, stabilite prin Sentinţa penală nr. 33 din data de 19.02.2021, pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr. 2251/335/2020, definitivă prin neapelare la data de 15.03.2021, în sensul că intimatul va presta muncă neremunerată pe o perioadă de 600 de zile lucrătoare în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Pantelimon ori în cadrul Policlinicii Pantelimon, jud. Ilfov. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, 21.07.2022.
Hotarare 97/2022 din 21.07.2022Amână pronunţarea la data de 11 august 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2022Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 14 iulie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2022Repetă citarea învinuitului, atât la adresa de domiciliu, cât şi la cea de reşedinţă
Incheiere de sedinta din 05.05.2022Lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 24.03.2022Refacere procedură de citare
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Faţă de lipsa de procedură cu partea
Incheiere de sedinta din 09.12.2021