O****** M***** L****
PârâtS* R** & R** S** P*** R** L****
ReclamantAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta ONI?OIU MIRELA LAURA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 572,19 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1%/zi întârziere aferente facturilor neachitate, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi, până la plata integrală a debitului, fără ca valoarea totală a penalită?ilor să depă?ească valoarea facturii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată azi, 25.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al.2 NCPC.
Hotararecameraconsiliu10111/2021 din 25.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021