S***** C*****
InculpatD**** I*** - D******* R******** V***** I***
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin 1 şi 2 C.proc.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpata S***** C***** ELENA, la pedeapsa de 10 (zece) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal. Potrivit art. 67 alin 2 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal aplică inculpatei pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 (zece) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpata la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpata S***** C***** ELENA are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpata S***** C***** ELENA să presteze timp de 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Ude?ti sau în cadrul DGASPC Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatei cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatei că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 25 Cod procedură penală, ia act că inculpata a achitat integral prejudiciul şi respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finan?elor Publice Iaşi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d Cod penal raportat la art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal dispune confiscarea specială a celor 40 pachete ţigarete marca „Ashima”, aflate în camera de corpuri delicte a IPJ Suceava, conform dovezii nr. 888 din 31.10.2019. În temeiul art. 272 din Cod de procedură penală, onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu (avocat Maerean Alexandru), în sumă de 800 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă obligatorie nr. 1922/2021, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava ?i rămâne în sarcina statului. Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata S***** C***** Elena la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2022.
Hotarare 139/2022 din 10.03.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 10.03.2022. Pronunţată, astăzi, 14.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 14.02.2022. Pronunţată, astăzi, 13.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2022Amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 13.01.2022. Pronunţată, astăzi, 17.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod pr.pen.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2021Stabileşte termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 17.12.2021. Pronunţată, astăzi, 18.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod pr.pen.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021