P******** D* P* L**** J********** B*******
ApelantH***** R***
Apelant InculpatŢ******* S*****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B******* împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 19.02.2021, pronunţată de Judecătoria Bălceşti în dosarul nr. 335/185/2020. Desfiinţează în parte sentinţa şi, rejudecând: Înlătură dispoziţia de achitare a inculpatului H***** R*** pentru fapta prevăzută de art.337 Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, înlăturând sporul. În baza art.337 Cod penal, condamnă pe inculpat la 1 an închisoare. Contopeşte pedepsele şi dispune executarea pedepsei celei mai grele, de 1 an închisoare, sporită cu 8 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul H***** R***, împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe apelantul – inculpat la 700 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, azi 27 ianuarie 2022.
Hotarare 92/2022 din 27.01.2022Stabileşte pronunţarea la data de 27 ianuarie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2021Stabileste pronuntarea la data de 7.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021Emite mandat de aducere cu însoţitor pe numele martorului Panait Ionuţ Nelu. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 16 noiembrie 2021, ora 11.00 pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pune în vedere părţilor că au posibilitatea să consulte lista de şedinţă postată pe site cu 5 zile înainte de termen, care va cuprinde ora estimativă de strigare a cauzei Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2021, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Se citează martorii Grigore Petre şi Panait Ionuţ Nelu, pentru a fi audiaţi. Amână judecarea cauzei la data de 18,10,2021, ora 10,00. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 Septembrie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 20.09.2021Admite cererea formulată de către apelantul-inculpat H***** R*** şi, potrivit art. 356 alin. (3) Cod procedură penală, în vederea garantării dreptului la apărare, acordă un singur termen de judecată pentru angajarea unui apărător şi pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la 20 septembrie 2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 Iunie 2021, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală Şi Pentru Cauze Cu Minori Şi De Familie.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021