D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** A****
ReclamantP****** E****
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 29.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 3817/2022 din 29.06.2022Respinge excepţia conexităţii, invocată prin întâmpinare. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Prorogă pentru următorul termen de judecată discuţiile asupra necesităţii administrării probei cu expertiză contabilă. Pune în vedere reprezentantei reclamantei ca pentru următorul termen de judecată să prezinte modul de calcul în baza căruia a stabilit debitul imputat pârâtei, menţionând defalcat suma brută, respectiv netă calculată pentru fiecare lună din perioada indicată în cererea de chemare în judecată (01.04.2018-31.12.2019), precum şi majorările aplicate. Amână judecarea cauzei la 29.06.2022. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 12.01.2022