R******** N****** A****
InculpatÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod procedură penală constată că Judecătoria Caransebeş este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1752/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş privind pe inculpatul R******** N****** A****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 04 noiembrie 2021.
Incheierefinalacameraconsiliu512/2021 din 04.11.2021