A**** M*** I****
ReclamantB****** D**** G*******
ReclamantP******* I*****
ReclamantS*** A******** T****
ReclamantB********* E****** I****
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive, excepţie invocată prin întâmpinare de către pârâta. Respinge actiunea formulata de reclamantii, toţi procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, , grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, , grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, grefier Ia Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău şi, angajat în funcţia de conducător auto, respectiv personal conex în contradictoriu cu , ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În ipoteza în care se formulează cerere de apel, aceasta se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2886/2022 din 29.11.2022Amână pronuntarea la data de 29.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Amână pronuntarea la data de 17.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2022Amână pronuntarea la data de 09.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2022Amana cauza la data de 25.10.2022, ora 10:00, pentru când se vor comunica înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.06.2022DISPUNE În temeiul disp.art.400 Cod procedura civilă, repune cauza pe rol ,fixează termen la data de 28.06.2022, ora 10, pentru când vor fi citate părţile cu următoarele menţiuni: să precizeze pentru fiecare reclamant tipul/tipurile de spor de care beneficiază, să se depună ordinele sau dispoziţiile de acordare a acestor sporuri; pârâ?ii să depună la dosarul cauzei detaliat, (cifre,respectiv procente) anvelopa salarială şi cât din aceasta reprezintă sporuri. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată azi, 04.05.2022, în conformitate cu disp.art. 396 alin.2 cod pr.civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată. Preşedinte, Asistenţi judiciari,
Incheiere de sedinta din 04.05.2022Amână pronunţarea la data de 04.05.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronuntarea la data de 20.04.2022 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05.04.2022, ora 09:00, pentru ca pârâţii să depună precizările solicitate.
Incheiere de sedinta din 08.02.2022Amână cauza şi acordă termen la data de 08.02.2022, ora 10:00, pentru a se comunica întâmpinarea.
Incheiere de sedinta din 23.11.2021