R**** F******* S******* S**
PârâtK***** I***** I*********** S*
ReclamantAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Portfolio Investments RO S.A. în contradictoriu cu pârâta R**** F******* S******* S**. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 906,91 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii neachitate şi contravaloare rate terminal. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 128,78 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenţei până la data cesiunii contractului, precum ?i penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere calculate conform contractului, de la data cesiunii până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3307,88 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.06.2022.
Hotarare 11965/2022 din 08.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2022