C****** E****
ReclamantL****** W***** S******* S**
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul C****** E**** în contradictoriu cu intimata SC. L****** W***** S******* S** şi în consecinţă: Constată nulitatea deciziei de concediere emisă de intimata SC. L****** W***** S******* S** în data de 02.11.2021. Repune contestatorul în postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 02.11.2021 şi până la punerea în executare efectivă a hotărârii ce se va pronunţa. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata daunelor morale. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 4.334,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, prin depunerea cererii la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 02.03.2022.
Hotarare 242/2022 din 02.03.2022Amână pronunţarea la data de 02.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022T: 23.02.2022 ora 10:00 - în vederea administrării probei testimoniale, probei cu interogatoriu şi în vederea completării probaţiunii cu înscrisuri. Disjunge capătul de cerere privind drepturi băneşti
Incheiere de sedinta din 02.02.2022T: 02.02.2022 ora 10:00 - pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii
Incheiere de sedinta din 12.01.2022