B** S**** A****
PetentB* D***** I** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Sárig Attila. Încuviinţează executarea silită în favoarea creditoarei B* D***** I** S* şi împotriva debitorului Adam Călin Marius, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 9300513923637000 şi accesoriile acestuia din 26.02.2020, cu privire la creanţa creditoarei în cuantum de 1.431,03 lei, reprezentând debit restant la care se adaugă dobânzile, comisioanele ce vor fi calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să recurgă, simultan sau succesiv, prin intermediul executorului judecătoresc, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 02.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 1634/2021 din 02.11.2021