P******** C*******
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5562/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Prepeli?ă Corneliu, trimis în judecată, in stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Prepeli?ă Corneliu. Cu drept de contestaţie in termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.01.2022