S*** M***** O***** S** P*** A************ G**** H*********
PetentD******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul MARKET ORIENT S.R.L., în contradictoriu cu intimatul D******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** S******, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria SV, nr. 0011214, din data de 09.04.2021, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 22.10.2021.
Hotarare 4239/2021 din 22.10.2021Admite excepţia necompetenţei materiale a completului de judecată - stagiar, invocată din oficiu de instanţă. Înaintează dosarul preşedintelui Secţiei civile a Judecătoriei Suceava, pentru a lua măsurile care se impun potrivit legii, referitoare la repartizarea aleatorie a dosarului. Fără nicio cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.07.2021.
Incheiere de sedinta din 15.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2021