P** L***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.p.p., îl condamnă pe inculpatul PLM la următoarele pedepse: 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) C.p. (faptă comisă la data de 12.01.2021), 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) C.p. (faptă comisă la data de 16.09.2021) şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) C.p. (faptă comisă la data de 02.11.2021). Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente, motiv pentru care, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C.p., aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealalte pedeapse, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art. 66, alin.1, lit.a, b şi art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal aplica inculpatului, pentru fiecare infracţiune, pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, pentru fiecare infracţiune, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.45, alin.3 şi 5 din Codul penal, aplica inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturi prevăzute de art.66, alin.1, lit.a, b din Codul penal. În temeiul art. 45 alin. (1) şi (5) C.pen., interzice aceleaşi drepturi şi cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 91 şi art. 92 din C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C.p., obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune BN; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. In baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului perioada retinerii din de la data de 04.11.2021, ora 15:13 şi până la data de 05.11.2021, ora 15:13. În temeiul art. 399 alin. 1 CPP, art. 242 CPP revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul PLM pe parcursul procesului penal. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 110 zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria com. LI sau Primăria oraşului N. În temeiul art. 398 şi art. 274 alin. (1) şi (2) din C.proc.pen., va obliga pe inculpat la plata sumei de 700 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (373 lei în cursul urmăririi penale şi diferenţa fiind aferentă camerei preliminare şi judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În temeiul art. 405 alin. 1 C.p.p., pronunţată azi, 07.09.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 259/2022 din 07.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2022Stabileşte termen pentru redactare, deliberare şi pronunţare la data de 30 iunie 2022;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.05.2022depunere înscrisuri în circumstanţiere;
Incheiere de sedinta din 23.03.2022