S********* Î************* "***** H***** D*** P***** V*********** S***** F********** D******** R***** C********** C****** C****** D**** S********** L***** R****** E*** V*****
ReclamantC******* N******* P******** "****** V*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI "SPIRU HARET" DOLJ, în numele şi pentru membrii de sindicat — reclamanţii VLADIMIRESCU SIMONA FLORENTINA, DRÎNCEANU RĂZVAN CONSTANTIN, CRISTEA CĂTĂLIN DORU, SMARANDACHE LIVIU, TURCANU EMIL VASILE împotriva pârâtului COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC " ŞTEFAN VELOVAN". Obligă pârâta la calculul şi plata către membrul de sindicat VLADIMIRESCU I.SIMONA FLORENTINA a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorarea de 10 % pentru functia de diriginte/profesor si a gradatiei de merit în cuantum de 25%, raportate la salariul de bază aflat în plată si cele efectiv plătite, proportional cu perioada în care îndeplinesc conditiile pentru acordarea drepturilor în cauză, începând cu 01.01.2019 si până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau încetare, sume actualizate cu coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii sumei datorate. Obligă pârâta la calculul şi plata către membrul de sindicat DRÎNCEANU RĂZVAN CONSTANTIN a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorarea de 10 % pentru functia de diriginte/profesor si a gradatiei de merit în cuantum de 25%, raportate la salariul de bază aflat în plată si cele efectiv plătite, proportional cu perioada în care îndeplinesc conditiile pentru acordarea drepturilor în cauză, începând cu 01.01.2019 si până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau încetare, sume actualizate cu coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii sumei datorate. Obligă pârâta la calculul şi plata către membrul de sindicat CRISTEA CĂTĂLIN DORU a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorarea de 10 % pentru functia de diriginte/profesor si a gradatiei de merit în cuantum de 25%, raportate la salariul de bază aflat în plată si cele efectiv plătite, proportional cu perioada în care îndeplinesc conditiile pentru acordarea drepturilor în cauză, începând cu 01.01.2019 si până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau încetare, sume actualizate cu coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii sumei datorate. Obligă pârâta la calculul şi plata către membrul de sindicat SMARANDACHE LIVIU a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând majorarea de 10 % pentru functia de diriginte/profesor si a gradatiei de merit în cuantum de 25%, raportate la salariul de bază aflat în plată si cele efectiv plătite, proportional cu perioada în care îndeplinesc conditiile pentru acordarea drepturilor în cauză, începând cu 01.01.2019 si până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau încetare, sume actualizate cu coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale anterior menţionate, calculată de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii sumei datorate.
Hotarare 3965/2021 din 12.11.2021Amana pronuntarea la data de 12.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021