C****** I*****
InculpatÎn baza art. 35 alin. 1, raportat la art. 41 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, iar în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 965/P/2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul C****** I*****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 335 alin. 2 cu aplicarea art. 44 alin. l din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 7 februarie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 07.02.2022