G**** I****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de reclamant, şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale din Sentinţa Civilă nr.3259/15.12.2021 pronunţată în dosarul nr. 3428/117/2021 al Tribunalului Cluj, in sensul că in dispozitivul sentintei mentionate, se va trece” adeverinţa nr. 204/13.05.2021 şi anexa la aceasta, emisă de ACSA SA CÂMPIA-TURZII.” cum este corect in loc de” adeverinţa nr. 3882/13.05.2021 şi anexa la aceasta, emisă de ACSA SA CÂMPIA-TURZII”, cum greşit s-a trecut. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj. Pronunţată azi 29.09.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.09.2022Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta C. J. D. P.C., si, în consecinţă: Anulează decizia de pensie cu nr.176234/15.07.2021 emisă de pârâta Casa Judeteană de Pensii Cluj. Obligă pârâta să emită să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei şi a sumelor realizate în acord global, menţionate la rubrica acord şi concediu de odihnă din adeverinţa nr.1650/03.12.2019 emisă de SC.TCI CONTRACTOR GENERAL SA CLUJ, şi a sumelor realizate în acord global, concediu de odihnă şi medical, menţionate în adeverinţa nr. 3882/13.05.2021 şi anexa la aceasta, emisă de ACSA SA CÂMPIA-TURZII. Respinge restul solicitărilor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozitia părţilor prin grefa instanţei, azi, 15.12.2021.
Hotarare 3259/2021 din 15.12.2021Amână pronunţarea la data de 15.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021