I************ L**
ReclamantC***** G******** M****
PârâtC***** G******** M**** / P*** A****** L* U** I********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 240/CC pronunţate la data de 01.02.2022 în dosarul nr. 3432/221/2021, cerere formulată de reclamanta I************ L**. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 240/CC din data de 01.02.2022, în sensul că în considerentele şi în dispozitivul sentinţei se va menţiona numele corect al pârâtei, acesta fiind C***** G******** M****. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.08.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.08.2022Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, numai în ceea ce priveşte suma de bani solicitată cu titlu de contravaloare servicii. Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâta CIONCA MARIA GIORGINA, prin curator special Gherman Maria Mihaela. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 879,12 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloare tranşe lunare pachet promoţional aferente echipamentului Huawei P9 Lite. Respinge în rest cererea, ca prescrisă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul curatorului special şi suma de 50 lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 01.02.2022.
Hotararecameraconsiliu240/2022 din 01.02.2022Amână pronunţarea la data de 01.02.2022 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2022În vederea comunicării formularului de răspuns şi pentru ca reclamanta să-şi exprime poziţia cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârât
Incheiere de sedinta din 06.12.2021in vederea realizarii celor dispuse
Incheiere de sedinta din 11.10.2021Emite o adresă către reclamantă, cu menţiunea de a achita onorariul provizoriu pentru curator, în cuantum de 300 de lei, în termen de 5 zile de la comunicare şi de a depune la dosarul cauzei dovada achitării, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Emite unei adrese către Baroul Hunedoara cu privire la numirea doamnei avocat Gherman Maria Mihaela în calitate de curator pentru pârâtă şi citarea curatorului special cu un exemplar al cererii de chemare în judecată, precum şi al înscrisurilor care o însoţesc, numai după depunerea, de către reclamantă, a dovezii achitării onorariului provizoriu pentru curator. Dispune citarea, în continuare, a pârâtei, conform art. 167 alin. (2) C.proc.civ., prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. Amână judecarea cauzei la data de 11.10.2021, ora 12:00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.09.2021.
Incheiere de sedinta din 20.09.2021