A******** I************** Z*** N*** V**** P*** B***** F******
PetentAdmite cererea formulată de petenta A. I. NORD-VEST, prin reprezentant B. F. Dispune înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Marghita a modificărilor Actului constitutiv şi a Statutului A. I. NORD-VEST, cu privire la aderarea unităţilor administrativ teritoriale Comuna Abram, Comuna Brusturi şi Comuna Derna la asociaţie; modificarea sediului Asocia?iei, precum şi cu privire la noua componenţă a Adunării Generale, a Consiliului Director, a Comisiei de Cenzori, dar şi cu privire la preşedintele Asociaţiei, conform Actului Adiţional la Actul Constitutiv al Asociaţiei I. Z. Nord-Vest-versiunea consolidată-octombrie 2021, atestat de către avocat, cu dată certă şi fiind înregistrat sub nr.131/27.10.2021, precum şi a Actului Adiţional la Statutul Asociaţiei I. Z. Nord-Vest-versiunea consolidată-octombrie 2021, atestat de către avocat, cu dată certă şi fiind înregistrat sub nr. 132/27.10.2021. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Marghita, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 3 decembrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 03.12.2021