Dosar 34410/3/2020 din 05.07.2021

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 34410/3/2020
Data dosar:
05.07.2021
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 08:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 11.183,03 lei reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual reprezentând triplul remuneraţiei datorate în perioada 01.01.2018 – 31.12.2020. Obligă pârâta să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu reclamanta pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spaţiile administrate. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Cluj – Secţia civilă. Pronunţată, azi, data de 21.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 697/2021 din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 12.10.2021 la ora 08:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 21.10.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 11:30

    Complet: Complet 5F - NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea pentru data de 12 Octombrie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD