D******** E******
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite apelul declarat de către apelanta contestatoare Drăghiciu Eugenia, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, împotriva Sentinţei civile nr.327/MAS din data de 11.03.2021 a Tribunalului Braşov – secţia I civilă, pe care o schimbă în tot şi pe cale de consecinţă: Admite în parte contestaţia formulată de către contestatoarea Drăghiciu Eugenia, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov. Anulează Decizia nr. 289201/22.09.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de către intimată şi obligă intimata să recalculeze pensia pentru limită de vârstă ?i să emită o nouă decizie de pensie în beneficul contestatoarei, cu aplicarea indicelui de corec?ie de 1.07 pe ultimii trei ani anterior înregistrării cererii de chemare în judecată. Obligă intimata la plata drepturilor de pensie stabilite anterior, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă. Respinge solicitarea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată în data de 26.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1313/2021 din 26.10.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 Cod de procedură civilă, amână pronunţarea asupra cauzei la data 26 octombrie 2021, stabilind că aceasta se va face potrivit dispoziţiilor art.396 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2021Având în vedere înregistrarea pe rolul Î.C.C.J. a dosarului nr. 1956/1/2021 cu termen stabilit la data de 11.10.2021, ce are ca obiect sesizarea prin care Curtea de Apel Craiova prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept cu legătură cu pricina ce face obiectul prezentei cauze, amână judecarea cauzei la data de 14.10.2021, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021