N***** S*****
IntimatÎn temeiul art. 297 alin. 1 şi art. 298 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală admite cererea formulată de autorităţile din Germania. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare totale de 101,80 euro, aplicată intimatului Neacşu Ştefan, conform deciziei nr. 3240259008-21066300. În temeiul art. 301 din Legea nr. 302/2004 rep., sancţiunea pecuniară se execută potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că nu permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial. În temeiul art. 306 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, imediat după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea totală sau parţială a hotărârii şi motivele pentru care s-a pronunţat aceasta. În temeiul art. 305 alin.2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată, astăzi, 02.02.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 315/2022 din 02.02.2022Amână pronun?area la data de 02.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2022