P******* D******
Inculpat avocat ales Gavril Elena (fila 9)Condamnă inculpatul P******* D****** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art.335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Condamnă inculpatul P******* D******, la o pedeapsă de 1 (unu) an ?i 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art.38 alin.2 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an ?i 2 (două) luni închisoare, la care adăugă un spor de 3 luni închisoare reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca, în final, inculpatul P******* D******, să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an ?i 5 (cinci) luni închisoare În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul P******* D****** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul P******* D****** are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul P******* D****** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria comunei Horodniceni, jud. Suceava, sau la Primăria municipiului Fălticeni, programul de executare al acestei activitati urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului P******* D****** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 397 alin. 3 rap. la art. 255 C.pr.pen., dispune restituirea către comuna Dolheşti a următoarelor bunuri: plăcuţa cu nr. de înregistrare DOLHEŞTI SV 074, care a fost ridicată de către organele de cercetare penală, conform dovezii din data de 06.07.2021, aflată în custodia organelor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Horodniceni. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I C.pr.pen obligă inculpatul P******* D****** la plata către stat a sumei de 716 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 416 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţă astăzi, data de 15.12.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Hotarare 468/2022 din 15.12.2022Stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 15 decembrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părtilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2022la cererea apărătorului inculpatului pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 28.09.2022