A******** C***** G******
Inculpat avocat oficiu Formagiu Ionela-Roxana (fila 49)H***** A*** V*****
Parte civilă avocat oficiu Gavril ElenaS******* M******** F********
Parte civilăS******* J******* D* U****** S****** I*** C** N** S******
Parte civilăS******** D* A******** S******
Parte civilăRespinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de partea civilă Haidău Alin-Vasile, privitoare la nelegalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1665/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul Amarandei Cosmin-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală”, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Amarandei Cosmin-Gabriel pentru săvâr?irea infrac?iunii de „vătămare corporală”, prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 10 iunie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.06.2022Amână pronuntarea la data de 10 iunie 2022. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia partilor si a procurorului astăzi, 27 mai 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2022Amână pronuntarea la data de 27 mai 2022. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia partilor si a procurorului astăzi, 12 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2022