K***** I***** I********** R* S*
Apelant ReclamantA***** S**** R* S**
Intimat PârâtRespinge, ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinţei nr. 7333/15.06.2021 a Judecătoriei Timişoara de către apelantul Kredyt Inkaso Investments RO S.A., în contradictoriu cu intimatul Advira Solar RO S.R.L.. Definitivă. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 18 noiembrie 2021.
Hotarare 2012/2021 din 18.11.2021În considerarea Hotărârii nr. 25 din 20.10.2021 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Timiş, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecată nr. C3NLP/A cu toate componentele şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul acestuia. Potrivit art. 104 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevede că: „(1) Ori de câte ori se impune aplicarea metodei de repartizare ciclică a dosarelor, acestea se atribuie, în funcţie de data înregistrării la instanţa respectivă, către completele de judecată competente, în ordinea numerotării acestora. (2) În cazul unei noi operaţiuni de repartizare ciclică alocarea dosarelor se va realiza începând cu completul cu numărul următor celui căruia i-a fost atribuit ultimul dosar la repartizarea ciclică precedentă. (3) În situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere.”. Dosarul a fost alocat completului C1NLP/A.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 18.11.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2021