Dosar 3489/222/2021 din 29.12.2021

uzucapiune


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3489/222/2021
Data dosar:
29.12.2021
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
uzucapiune
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.11.2022 la ora 8:30

    Complet: CC 4
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Bujoi Daniela, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Dorohoi, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, astăzi 03.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,

    Hotarare 1690/2022 din 03.11.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 8:30

    Complet: CC 4
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 03 noiembrie 2022, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 20.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2022
  • Sedinta din data de 05.10.2022 la ora 11:00

    Complet: CC 4
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 20 octombrie 2022, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 05.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD