L******* I***
PetentAdmite cererea formulată de către petentul L******* I***, pentru încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale, în consecinţă: Dispune înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, ce a fost dispusă faţă de petentul L******* I*** prin sentinţa penală nr.620/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr.954/255/2021, cu măsura de siguranţă a obligării petentului la tratament medical ambulatoriu, conform art.108 lit. a şi art.109 Cod penal. Dispune liberarea petentului L******* I*** din spital. În baza art. 109 alin. 1 Cpenal obligă pe petentul L******* I*** să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În conformitate cu disp.art.566 al.1 C.pr.pen., măsura de siguranţă a obligării la tratament medical ambulator se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei sentinţe şi a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. În conformitate cu disp.art.571 al.5 C.pr.pen., o copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică instanţei de executare. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale, în contul Serviciului Judeţean de Medicină Legală-Bihor suma de 135 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4377/IV/695/27.12.2021 întocmit în privinţa petentului L******* I***. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu petentul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 2 februarie 2022.
Hotarare 72/2022 din 02.02.2022termen la 02.02.2022, ora 09:00 - faţă de lipsa lucrării de expertiză medico legală psihiatrică
Incheiere de sedinta din 12.01.2022