A************ J******** A F********* P****** G******
CreditorS* S******* A******* S**
DebitorD*** G******
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY S.P.R.L. Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY S.P.R.L. În temeiul art.174 (1) din Legea nr.85/2014, închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei STELMARG AGROSERV S.R.L. Radiază societatea debitoare STELMARG AGROSERV S.R.L. din eviden?ele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar ARTEMIS LEGAL INSOLVENCY S.P.R.L a sumei de 5000 lei+TVA, reprezentând remuneraţie şi 51,90 lei cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art.39 alin 4 din lege. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare 444/2021 din 16.12.2021Amână pronunţarea la data de 16.12.2021, pe cererea de închidere a procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021Ia act că AJFP Giurgiu a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, sens în care, dispune formarea unui dosar asociat cu termen de judecată la data de 03.02.2022, pentru când se vor cita părţile. Amână cauza şi stabileşte termen pe fond la data de 09.12.2021, pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021În temeiul art. 45 al. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014, confirmă pe Artemis Legal Insolvency SPRL, ca lichidator judiciar, astfel cum a fost desemnat de adunarea creditorilor din data de 09.06.2021, cu un onorariu fix de 5000 lei pentru întreaga procedură si un onorariu de succes de 5%. Cu apel în 7 de zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicarea în BPI. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Giurgiu.
Incheiere de sedinta din 30.06.2021Amână pronunţarea pe cererea de confirmare a lichidatorului judiciar la data de 30.06.2021, şi stabileşte termen la data de 28.10.2021, pentru continuarea procedurii de insolvenţă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021Admite cererea creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Giurgiu. În temeiul art. 145 alin. 1 pct. A lit. a) raportat la art. 38 alin. 2 lit. a) pct. 1 şi la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea debitoarei S.C. Stelmarg Agroserv S.R.L., cu sediul în…, în faliment prin procedura simplificată. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 dispune dizolvarea debitoarei şi ridică dreptul de administrare al acesteia. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului-sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Conform art. 74 din Legea nr. 85/2014, pune în vedere debitoarei că este obligată să depună la dosarul cauzei, în 10 zile de la pronunţarea acestei hotărâri, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care nu va îndeplini această obligaţie, devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi ale art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul-limită pentru depunerea, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare; b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 23.05.2021; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 03.06.2021; d) termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor – 29.06.2021; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 09.06.2021. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Artemis Legal Insolvency S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitoarei. În lipsa averii debitoarei, remuneraţia va fi achitată din fondul de lichidare constituit în baza art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 147 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 85/2014, privind intrarea debitoarei în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de către debitoare în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin 1 lit. c), debitoarei şi oficiului registrului comerţului, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze, în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, inventarierea şi sigilarea bunurilor debitoarei, dacă vor fi identificate bunuri, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitoare, prin lichidatorul judiciar, a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la data de 24.06.2021. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare intermediara 157/2021 din 07.04.2021Amână pronunţarea la data de 07.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2021