F**** I** D****
PetentI************ D* P****** J******* T****
IntimatÎn baza art. 230 Cod procedură civilă, din oficiu, preschimba termenul la data de 11.01.2021, ora 12.
Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect plângerea contravenţională formulată de petentul F**** I** D**** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI TIMIŞ şi, în consecinţă: Dispune anularea, ca nelegal încheiat, a procesului verbal de contravenţie seria PTMX, 0219785 din data de 04 septembrie 2021 şi exonerează petentul de la executarea sancţiunilor aplicate. În baza art. 453 alin. 1 art. 454 Cod procedură civilă dispune obligarea intimatului la plata către petent a sumei de 481 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Lugoj Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26 ianuarie 2022.
Hotarare 131/2022 din 26.01.2022Avand in continuare nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea la data de 26.01.2022, prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2022Stabileste termen la data de 20.01.2022 pentru deliberare şi pronuntare prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022În temeiul art. 230 Cod procedură civilă, din oficiu, dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în prezenta cauză, din data de 31 ianuarie 2022 pentru noul termen de judecată din data de 11 ianuarie 2022, ora 12. Dispune citarea părţilor pentru noul termen de judecată fixat. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 13 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 13.12.2021