G****** F*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen. raportat la art. 396 alin. 1, 2 ?i 10 C.proc.pen. şi art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c) C.pen., condamnă pe inculpatul Gioacă? Florin, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.600 lei stabilită prin înmulţirea unui număr de 140 zile amendă cu suma de 40 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, faptă prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. (faptă din data de 15.03.2019). În baza art. 40 alin. 1 C.pen. constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.200 lei stabilită prin înmulţirea unui număr de 160 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. (faptă din data de 15.09.2018), stabilită prin sentin?a penală nr. 485 din 17.07.2020 a Judecătoriei Buftea, pronun?ată în dosarul nr. 9673/314/2019, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020. În temeiul art. 40 alin. 1 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. c C.pen. contope?te pedepsele de mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5.600 lei amendă penală la care se va adăuga sporul obligatoriu de 1.066 lei amendă penală, în final inculpatul Gioacă? Florin urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6.666 lei amendă penală (din care deja a fost achitată suma de 3.200 lei). În baza art. 559 alin. 1 C.proc.pen., pune în vedere inculpatului că este obligată să depună recipisa de plată a restului de amendă rămas de achitat, respectiv suma de 3.466 lei, la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 63 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, respectiv înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea şi executarea acesteia în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată la data de 17.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 587/2022 din 17.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.08.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022Fata de cererea de amanare a cauzei formulata de aparatorul inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 23.06.2022.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022Fată de solicitarea inculpatului, în vederea angajării unui apărător, amână judecarea cauzei la data de 26.05.2022.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Faţă de lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 14.04.2022.
Incheiere de sedinta din 31.03.2022