Dosar 35099/325/2021 din 20.12.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35099/325/2021
Data dosar:
20.12.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2022 la ora 12:00

    Complet: C4C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta OFFCAR BENEFITS, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ASIGURARE REASIGURARE SA şi intervenientul forţat H***** P**********. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1.387,63 lei, reprezentând diferenţă indemnizaţie de despăgubire în dosarul de daună EJ00926449. Obligă societatea de asigurări pârâtă la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi, calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.387,63 lei, începând cu a 11 zi de la data la care asigurătorul RCA va primi hotărârea judecătorească definitivă, până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.228,1 lei. Respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 16.02.2022.

    Hotararecameraconsiliu2683/2022 din 16.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD