B******* A**
ContestatorC*** J******** D* P***** I***
IntimatAdmite, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea Bitiuşca Ana în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** I*** Anulează Decizia nr. 375551/25.05.2021 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de intimată. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensie prin care să valorifice adeverinţele nr. 13051/29.12.2020 şi nr. 13050/29.12.2020 eliberate de Primăria Comunei Butea. Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la valorificarea faptului că este mama a trei copii născuţi şi crescuţi de aceasta. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ia?i. Pronunţată astăzi, 15.11.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 2499/2021 din 15.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 15.11.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 08.11.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2021