L***** T********* A***
PârâtS********* Î********* Z*** A*** P***** B***** N******
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT ZONA AIUD (SIZ Aiud), ..............., în numele şi pentru BLASIU NICOLAE, în contradictoriu cu pârâtul L***** T********* A***, .................. Obligă pârâtul, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator al numitului BLASIU NICOLAE, să calculeze şi să-i plătească diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată, a sporului de stabilitate în procent de 15% din salariul de bază aflat în plată, începând cu data de 01.03.2018 şi în continuare, pe întreaga perioadă cât îndeplineşte condiţiile de acordare a acestui spor şi în măsura în care se menţin prevederile legale care instituie acordarea acestuia, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. EXECUTORIE. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Alba. Pronunţată azi 16.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 482/2022 din 16.03.2022