B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentM******* P*******
IntimatÎn baza art.571 al.2 C.pr.pen., admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, pentru menţinerea, încetarea sau înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale privind pe intimatul M******* P*******, internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, şi în consecinţă: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Cod penal, luată faţă de intimatul M******* P*******. Obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 313 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av. Bucurean Decebal, din cadrul Baroului Bihor, având delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.5572/31.12.2021. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale, în contul Serviciului de Medicină Legală Bihor a sumei de 85 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.4138/IV/639 din 08.12.2021. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 17.02.2022.
Hotarare 118/2022 din 17.02.2022Alte cauze - termen la data de 17.02.2022, ora 9:00
Incheiere de sedinta din 13.01.2022