M******** Ş*****
ReclamantI********* I***** D* U****** P***** B*** C************** N****** S********
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.Ş. în contradictoriu cu pârâta I.I.U.B.C. N.S. Obligă pârâtul să respecte prevederile contractului individual de muncă cu timp parţial pentru activitate prestată în linie de gardă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. 1981/09.03.2020, în sensul de a-l înclude pe dl. M.Ş. în graficul de gardă al institutului pârât. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, astfel cum a fost redus de către instanţă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, data de 22.11.2021.
Hotarare 2967/2021 din 22.11.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PE DATA DE 22 NOIEMBRIE 2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2021AMÂNĂ PRONUNŢAREA PE DATA DE 12 NOIEMBRIE 2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2021in vederea depunerii la dosarul cauzei a unor înscrisuri de catre parat
Incheiere de sedinta din 30.06.2021in vederea depunerii la dosarul cauzei a unor înscrisuri de catre parat
Incheiere de sedinta din 05.05.2021