B**** I**** F******
IntimatB**** F***** G******
IntimatB***** C****** P****
IntimatP******* C****** F*******
RecurentS* W****** I********* S**
RecurentAdmite în parte recursul declarat de pârâtul PCF împotriva sentinţei civile nr. 1311/07.05.2021 pronunţată în dosarul nr. 3569/117/2019 al Tribunalului Cluj pe care o casează în parte respectiv în ceea ce priveşte soluţia dată petitului privind obligarea paratului PCF la repararea în natură a pagubei cauzate reclamanţilor prin emiterea AC prin luarea tuturor măsurilor legale pentru desfiinţarea lucrărilor executate în baza AC, respectiv pentru aducerea amplasamentului în situaţia anterioară emiterii actelor şi rejudecând în aceste limite respinge acest petit ,acţiunea fiind astfel admisă în parte . Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate . Respinge recursul declarat de pârâţii SC WI SRL, SC RC SRL împotriva aceleiaşi sentinţe . Obligă recurenţii pârâţi sa plăteasca în solidar în favoarea reclamantei intimate BIF suma de 4950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie . Pronuntată prin punerea minutei la dispoziţia partilor prin intermediul grefei azi 27.01.2022.
Hotarare 104/2022 din 27.01.2022Amână pronun?area la data de 27.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2022Amână pronun?area la data de 21.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2022Respinge ca nefondată declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător AGVS. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 13.01.2022, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere abtinere din 13.01.2022