W****** T********* S******* S*****
ReclamantC******* C****** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta WARTUNG TRATAMENTE SPECIALE SRL, în contradictoriu cu pârâta CEZTRANS COMPANY SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma 1.598,02 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi, calculate începând cu data de 04.10.2020 până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.07.2022.
Hotarare 851/2022 din 26.07.2022Amână pronunţarea la data de 26 iulie 2022. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 14 iulie 2022, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2022Amână pronunţarea la data de 14 iulie 2022. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 30 iunie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2022