I***** D** R***
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă. Admite, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul I. D.R. în contradictoriu cu pârâta C. J. D. P. C., şi în consecinţă: Obligă pârâta Casa Judeteană de Pensii Cluj să restituie reclamantului sumele reţinute cu titlu de contribuţii la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţia primită în temeiul Legii nr. 341/2004, pe întreaga perioada în care reclamantul a încasat această indemnizaţie, începând cu 01.01.2016. Obligă pârâta Casa Judeteană de Pensii Cluj să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor reţinute, începând cu data de 01.01.2016,şi până la plata efectivă. Respinge restul solicitărilor. Obligă pârâta, Casa Judeteană de Pensii Cluj să achite reclamantului suma de 1200 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozitia părtilor prin grefa instantei,azi 15.12.2021.
Hotarare 3257/2021 din 15.12.2021Amână pronunţarea la data de 15.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2021