Dosar 3601/227/2021/a1 din 22.12.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3601/227/2021/a1
Data dosar:
22.12.2021
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.02.2022 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că: Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 737/P/2021 al Parchetului de pe Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul GRĂDINARIU ROBERT-GHEORGHIŢĂ, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce vehicule în România, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul GRĂDINARIU ROBERT-GHEORGHIŢĂ pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce vehicule în România, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 22 februarie 2022.

    Incheiere finala dezinvestire din 22.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD