M****** S***** G******
ContestatorA******** C***** S****** M******** P********** I***
IntimatAdmite în parte contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul Melinte Sergiu-Gabriel, în contradictoriu cu intimata Asociaţia „Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi. Anulează decizia de concediere nr. 533/17.05.2021 emisă de intimată. Obligă intimata să îl reintegreze pe contestator în funcţiile deţinute anterior concedierii. Obligă intimata să îi plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Respinge, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de obligare a intimatei la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 6.054,31 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Ia?i, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 18.05.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1166/2022 din 18.05.2022Amână pronunţarea data de 18.05.2022 în temeiul disp. art. 396 alin. 1 NCPC, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 04.05.2022 în temeiul disp. art. 396 alin. 1 NCPC, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2022Acordă termen la data de 20.04.2022 ora 10,00 pentru comunicarea înscrisurilor către reclamant. încuviinţează cererea de amânare a cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.01.2022, ora 11:00, pentru ca intimatul să depună înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 10.11.2021