G****** D***** E****
Inculpat1) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) rap. la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul G****** D***** E**** la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de opera?iuni cu produse ?tiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată (trei acte materiale), faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. (a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) rap. la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. şi ped. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 67 alin. (2) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3) În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) rap. la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de?inere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal contopeşte pedepsele stabilite pentru toate infracţiunile concurente şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 8 (opt) luni la care adaugă un spor de 7 (şapte) luni reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală rap. la art. 72 alin. (1) din Codul penal deduce din pedeapsa închisorii pronunţate durata reţinerii de la data de 19.10.2021 până la 20.10.2021, arestului la domiciliu de la data de 20.10.2021 până la data de 03.11.2021 şi cea a arestării preventive de la data de 03.11.2021 la zi. În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpatul Gavrilă Daniel-Eugen prin încheierea nr. 379/CO/DL din data de 3 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 30360/3/2021, măsură ce a fost prelungită şi ulterior menţinută succesiv de către instanţa de judecată. În baza art. 16 alin. (1) din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi art. 112 lit. f) din Codul penal dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri, cu păstrarea de contraprobe: - cantitatea de 4,40 grame pulbere care con?ine 3-MMC, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direc?ia Cazier Judiciar ?i Eviden?e Operative conform dovezii seria DCJSEO nr… din 11.10.2021; - cantităţile de 140 ml lichid care con?ine GBL ?i 2,52 grame cannabis, ce au fost depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direc?ia Cazier Judiciar ?i Eviden?e Operative conform dovezii seria DCJSEO nr…. din 25.10.2021; - cantităţile de 3123 ml lichid care con?ine GBL ?i GHB; 1,88 grame cannabis; 20 ml lichid care con?ine GBL ?i GHB; 7,88 grame cannabis; 20 ml lichid care con?ine GBL ?i GHB ?i un cântar electronic pe care s-a pus în eviden?ă 3-MMC, ce au fost depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direc?ia Cazier Judiciar ?i Eviden?e Operative conform dovezii seria de DCJSEO nr….din 06.12.2021. În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal dispune confiscarea specială de la inculpatul Gavrilă Daniel-Eugen a sumei totale de 1.700 lei, ob?inută de inculpat în urma vânzării de droguri şi substanţe susceptibile a avea efect psihoactive colaboratorului cu identitate reală Jurja Carol-Mihai. În baza art. 112 ind. 1 alin. (1) lit. a) din Codul penal ia faţă de inculpatul Gavrilă Daniel-Eugen măsura de siguranţă a confiscării extinse a sumelor de 5.100 lei şi 125 euro, ce au fost depuse la Unicredit Bank, în contul unic al A.N.A.B.I., în subcontul bancar individualizat pentru inculpat, conform recipiselor nr. .. ?i nr… din data de 25.10.2021 (filele nr. 104-105). În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 3117/D/P/2021 din data de 21.10.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direc?ia de Investigare a Infrac?iunilor de Criminalitate Organizată ?i Terorism-Structura Centrală-Secţia de Combatere a Traficului de Droguri asupra sumelor de 5.100 lei şi 125 euro (filele nr. 106-107). În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Gavrilă Daniel-Eugen în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 5.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (5.000 lei în cursul urmăririi penale şi 300 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022.
Hotarare 345/2022 din 07.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 07 aprilie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 06 aprilie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 04 aprilie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 01 aprilie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 31 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 30 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 29 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 24 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 22 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 18 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 16 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 14 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 11 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 08 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 03 martie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2022Faţă de imposibilitatea obiectivă a preşedintelui de complet de a delibera, în baza dispoziţiilor art. 123 alin. (4) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, amână pronunţarea la data de 01 martie 2022. Jud. Cîrciumaru M.L.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, stabileşte termen pentru pronunţare la 25 februarie 2022, Jud. Ivanciuc S.V.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2022