B***** L***
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtC*** J******** D* P***** V*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C*** J******** D* P***** V***** şi, în consecinţă, respinge cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Anulează decizia nr.225685/15.04.2021 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 1. Obligă pârâta să emită o decizie, prin care să actualizeze pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta, retroactiv, începând cu data de 01.01.2020, cu rata medie anuală a inflaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data 01.01.2020 la zi, sumă la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data scadenţei, până la data efectivă a plăţii. Respinge celelalte pretenţii, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Executorie. Pronunţată astăzi, 11.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 2466/2022 din 11.04.2022Amână pronunţarea la data de 11.04.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 06.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2022Amână pronunţarea la data de 06.04.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022